Scriu aceste randuri inca sub impulsul presiunii accidentului pe care l-am suferit acum o ora.
Impreuna cu fiica mea faceam curatenie in cusca puilor cand, de la scara podului casei s-a desprins o lespede de beton si m-a izbit in spate, dupa care a s-a sfaramat si o alta buicata m-a lovit in cap. Nu mai stiu nimic, cert este ca m-am pomenit jos, sprijinita de fiica mea si de sotul meu care, incercau sa ma ridice si strigau la mine sa le vorbesc. Nepotelul meu ma mangaia pe fata si ma pupa pe obraji strigandu-ma sa ii vorbesc.
Ma simt inca ametita, am niste rani solide pe spate, o umflatura in cap , dar ma gandesc la faptul ca daca acea lespede de beton ma lovea direct in cap nu mai aveam nicio sansa. Acum ma gandesc la aceasta zi, la cumpana pe care am avut-o! Sunt sigura ca trebuie sa-i multumesc Cerului ca nu este mai rau.
