Dar va caut de cateva ori pe saptamana. Si va scriu de cate ori am ceva de spus.
Iata ce gandeam despre facebook la inceputul acestui drum: Reteaua asta virtuala de prieteni este o experienta noua pentru mine. Am chemat pe facebook persoane cunoscute, din lumea mea, dar mi-a fost rusine sa nu deschid usa celor pe care nu-i cunosc, dar care si-au dorit sa intre. Mi se pare tare nu ca exista, ci ca eu inca n-am fugit. Nu sunt genul care sta pe mess, care se joaca pe computer. Ma terorizeaza toate animalutele si pasarelele pe care mi le trimiteti ca sa-mi fac nu stiu ce ferma virtuala, pe care nu am curiozitatea sa o experimentez. Aproape ca ma indispun inimioarele, pernutele si binecuvantarile pe care le primesc zilnic de la necunoscuti. Ma deceptioneaza fetitele cu nume de pisi care-si arata nurii si ies la agatat. Sunt agasata de barbatii care incearca sa ma vrajeasca pe chat. Dar imi place sa intru de 2-3 ori pe zi in lumea asta, sa ascult cate o melodie postata inspirat, sa citesc gandurile voastre despre viata, iubire, cantec, soare, sau ce-o mai fi.
Mi se pare ca scriem mai sincer decat vorbim.
Azi ma surprind altfel. Parca mi-a crescut sufletul. Nu mai reprezentati niste curiozitati pentru mine, ci sunteti picaturi dintr-un ocean din care cu totii facem parte. Niciunul dintre noi nu este mai important. Suntem la fel. Numai ca fiecare alege calea lui.
“Iluminarea înseamnă a înţelege că nu ai unde să mergi, că nu ai nimic de făcut şi că nu trebuie să fii nimeni altcineva decât exact cel ce eşti chiar acum.” (Neale Donald Walsch)
Va doresc sa va permiteti sa valsati in ritmul inimii voastre.
