Una dintre cele mai bune prietene dintr-ale mele este medic legist la Mina Minovici. Ieri cand am fost cu fi-miu la INML pentru certificat, am sunat-o. Era la serviciu si se pregatea sa inceapa calvarul care avea sa urmeze dupa ora 23. Impreuna cu alti 7 colegi de-ai sai si cu doi medici din Muntenegru, urma sa faca autopsiile si identificarea finala a victimelor. M-a intrebat daca nu vreau sa stau cu ea si dupa ce termina programul, spre ziua, sa mergem la ea sa bem o cafea. Nu se simtea bine. A trecut si trece printr-o situatie cumplita. E cu 4 ani mai mare decat mine si acum 6 luni sotul ei a murut calcat de o masina. Era de serviciu cand a fost adus cadavrul sotului ei, care nu avea nici un act la el. Cand l-a vazut a inebunit. Acum cand veneau amaratii aia 18, cred ca simtea ca pentru ea e prea mult.
Am stat pana la 5 si 20 intr-un cabinet al unui alt medic legist, aflat si el la datorie la ora aceea. De cum au intrat masinile pe poarta, a inceput o vijelie si o ploaie de nedescris. Parca plangea si cerul. Pana si cei de la paza pareau putin speriati. O noapte sau cel putin un inceput de noapte foarte sinistru. Rudele erau deja acolo. Plangeau in intunericul strabatut violent de fulgere si girofare. O atmosfera ciudata, stranie.
Pentru cei care nu stiu, sa va descriu putin cum arata si cum se desfasoara activitatea in INML. Pentru acest caz exceptional s-a pregatit o sala mult mai mare decat cea in care se desfasoara in mod normal autopsiile. In primul rand pentru ca e vorba de foarte multe cadavre si in al doilea rand pentru ca asistau o gramada de oameni, doctori, criminalisti, asistenti. Totul este extrem de securizat, accesul se face pe baza de carduri electronice , fiecare card acordand accesul posesorului sau numai in zona in care acesta are voie sa se afle. Spre exemplu, contabila nu are ce sa caute in salile de autopsie sau la frigidere. Cam asta e. Eu insami nu am avut voie sa parasesc biroul acela decat pe o anumita usa care dadea pe o scara si care ma ducea la parter. Totul pentru a evita incidente de orice fel. Nu exista si nu au existat niciodata incidente de genul ” prosti si proaste care s-au pozat cu un cadavru la morga” . Exclus asa ceva.
Cand in sfarsit s-a terminat, se lumina de ziua. O parte dintre decedati au plecat spre casele lor, iar alti 10 au ramas acolo, la cererea familiilor. Am asistat insa, din umbra, la recunosterea decedatilor de catre rudele lor. Mi s-a zbarlit si sufletul. Pareau resemnati ,dar cand doctorii dadeau cearceaful la o parte, se prabuseau rand pe rand pe gresia rece. A fost cred, cel mai cumplit moment la care am asistat vreodata. Ma uitam la prietena mea si o vedeam cat era de schimbata la fata. Isi aducea aminte pentru prima data, dupa cum avea sa imi marturisesca in dimineata asta, de clipa in care a deschis sacul si in fata ochilor i-a aparut sotul ei. Trupul lui de-abia sosise si o rugase un coleg sa vada despre ce e vorba ca el nu se simtea prea bine. Altfel n-ar fi aflat poate decat spre seara, cand ar fi ajuns acasa.
O priveam in tacere cum isi scotea manusile si masca si se stergea la ochi. Mi-era mila de ea. Pana si doctorii care sunt obisnuiti cu toate astea, pareau marcati. De obicei nu ei asista la recunostere ci un asistent, din ce am inteles eu. Acum insa, au asistat cu totii. Criminalistii lasasera aparatele deoparte si se uitau pe geam la lumina vanata a rasaritului. Fiecare era cu gandurile lui.
Acum e ora 10 si 3 minute. Prietena mea doarme. Ma uit la ea si nu-mi vine a crede ca mainile ei subtiri si fine au autopsiat toata noapte, ca ea, o fiinta atat de mica si delicata si fragila, a fost nevoita sa isi taie sotul si sa treaca prin ce a trecut.
Am intrebat-o de ce nu a lasat pe altcineva sa faca asta si de ce a preferat sa se chinuie , obligandu-se pe ea insasi sa isi priveasca sotul in asemenea ipostaza. Mi-a zis ca nimeni n-ar fi putut fi mai atent, delicat si grijuliu in aceasta privinta decat a fost ea. Pentru ca era al ei.
