Ochelarii de soare sunt o forma de ochelari de protectie destinati in primul rand pentru a preveni afectarea vederii (sau discomfortul ochilor) de catre lumina puternica a soarelui sau orice alta lumina de mare intensitate.
De asemenea, ei pot functiona uneori ca un ajutor vizual, fiind mai degraba o varianta de ochelari, avand lentile care pot fi colorate, polarizate sau intunecate. La inceputul secolului XX au fost cunoscuti sub numele de „”trisorii soarelui”” („”sun cheaters””) – „”cheaters”” fiind un argou american pentru ochelari.
Multi oameni considera ca lumina directa a soarelui este prea puternica pentru confortul ochilor. In timpul activitatilor in aer liber, ochiul uman poate receptiona mai multa lumina decat in mod obisnuit.
Personalul medical de specialitate recomanda utilizarea ochelarilor de protectie atunci cand soarele este vizibil pentru a proteja ochii de radiatiile ultraviolete (UV) si „”lumina albastra””, factori care pot provoca o serie de afectiuni serioase ochilor. Ochelarii de soare au fost mult timp asociati cu celebritati si actori de film in primul rand datorita dorintei acestora de a-si ascunde identitatea. Incepand cu anul 1940 ochelarii de soare au inceput sa fie populari ca accesoriu de moda, mai ales pe plaja.
Predecesori:
In timpuri preistorice si istorice, inuitii (popor din categoria eschimosilor, care traiesc in Groenlanda si Canada) purtau ochelari aplatizati confectionati din fildes de morsa care aveau deschizaturi inguste pentru a bloca razele nocive ale soarelui.
Se spune ca imparatului roman Nero ii placea sa priveasca luptele gladiatorilor cu ajutorul unor smaralde.
Geamuri plate din cuart fumuriu, care nu aveau nici o putere de corectie, dar puteau proteja ochii de la orbire au fost folosite in China in secolul al 12-lea si chiar mai devreme. Documentele contemporane descriu utilizarea unor astfel de cristale de catre judecatori in instantele din China pentru a-si ascunde expresiile chipului in timp ce ii chestionau pe martori.
Citește și: Despre ochelarii de soare Exte
James Ayscough a inceput sa experimenteze ochelarii cu lentile colorate la mijlocul secolului al 18-lea, in jurul anului 1752. Acestia nu au fost considerati ochelari de soare; Ayscough credea ca sticla albastra sau verde ar putea corecta anumite deficiente de vedere.
Protectia impotriva razelor solare nu a reprezentat o preocupare pentru el.
Din cate se pare ochelarii cu lentile galben-portocalii sau fumurii au fost prescrise des in sec. XIX si inceputul secolului XX pentru persoanele bolnave de sifilis deoarece sensibilitatea la lumina era una dintre simptomele bolii.
Evolutia moderna:
La inceputul anilor 1900, utilizarea de ochelari de soare a inceput sa devina mai frecventa in randul starurilor de cinema. S-a crezut ca aceast lucru s-a datorat dorintei acestora de a evita recunoasterea de catre fani, dar motivul real a fost faptul ca de multe ori aveau ochii vesnic rosii din cauza lampilor cu arc puternic care au fost necesare din cauza utilizarii stocurilor de film extrem de lente ca viteza.
Stereotipul a persistat mult timp dupa imbunatatirea calitatii filmului iar introducerea de filtre ultraviolete a eliminat aceasta problema.Productia in masa de ochelari de soare ieftini a fost introdusa in America de catre Sam Foster in 1929. Foster a gasit o piata profitabila pe plajele din Atlantic City si New Jersey, unde a inceput sa vanda ochelari de soare sub numele de Foster Grant.
Ochelarii de soare polarizati au fost disponibili pentru prima data in 1936, cand Edwin H. Land a inceput sa experimenteze fabricand lentile cu ajutorul filtrului sau brevetat, Polaroid.
